La implinirea a 70 de ani de la Cedarea Basarabiei (26 iunie 1940), merită prezentat singurul roman care atacă frontal drama basarabenilor refugiati in tara: Veneticii de Ion Lazu (a treia editie, “definitiva” (440 pagini), lansată anul trecut la Targul de Carte Gaudeamus, Editura Ideea Europeană, 2009). Dată fiind tăcerea impusă asupra subiectului tabu-Basarabia, in anii comunismului, nici unul din cei 200 de scriitori proveniți din Basarabia care trăiau in Romania nu a scris nimic despre baștina lor. Ceea ce face din soarta basarabenilor o tragedie si mai cumplită este faptul în sine că ei au traversat o tragedie istorică și nici măcar nu au avut dreptul să vorbeasca despre ea! Așa se face că deși tema refugiului basarabean l-a preocupat o viață intreagă, scriitorul Ion Lazu nu a putut scrie romanul decât dupa 1989. Este vorba despre un roman fluviu, în stil tosltoian, în care ni se prezintă o filă de istorie care nu a fost invățată la liceu. Se prefera tacerea.

Editia: 947 - 03 Iulie, 2010 - Anul XX » Cultura

Ileana Costea, Lidia si Ion Lazu, California, Mai 2008

Veneticii lui Ion Lazu este povestea simpla a unei familii de mici negustori basarabeni, propria familie smulsa din rosturile ei de valurile negre și învolburate ale istoriei si aruncată lânga Slatina (în Oltenia) unde cei noua membrii ai clanului vor fi nevoi ți sa trăiască până la dispariția firească. Personajele principale sunt tatăl, Grigore, și mama, Vera, ambii reprezentand trăsaturile definitorii ale basarabeanului: cinstea, preocuparea pentru familie, întelegerea cu toate etniile din jur, evrei, gagauzi, olteni sau țigani. Istoria familiei se desfașoară pe timp de aproape un secol de la copilaria bunicului Timotei Hanganu dinainte de primul razboi mondial pana la moartea protagonistilor. „Prozatorul deține cele trei calitati “de baza”: memorie, fantezie, spirit de observație, fară a mai punela îndoiala combustibilul, talentul.” (Magda Ursache). „Romanul e scris cu o mână sigură și cu un har aparte al evocării ... Lumea pe care Ion Lazu ne-o aduce în fața ochilor este adeseori terifiantă: război, ocupație sovietică, teroare de masă, execuții sumare, fuga disperată din calea inamicului, trenurile luate cu asalt de refugiați (veritabile iaduri pe roți), foamete, boală, groaza zilei de mâine.” (Stefan Dimitriu). Mesajul pe care autorul dorește sa-l dea este totuși unul pozitiv, căci in toată disperarea refugiului pe pămant străin venetcii basarabeni iși găsesc forța sa meargă înainte. Descrierile sunt de un realism si o sensibilitate deosebita, psihologia personajelor este prinsă in cele mai mici si edificatoare detalii. Povestea curge lin si te ține în vraja ei, facând sa-i cunoști rând pe rând pe protagoniști, din trăirile sau povestirile lor ințelegând totodata și vicisitudinile din epoca aceea. De-a lungul romanului, personaj principal, Vera, se conturează in „cel mai frumos omagiu adus mamei” (Ana Blandiana). Veneticii este saga basarabenilor, dar in același timp si saga tuturor „veneticilor”, a celor care dintr-un motiv sau altul trăesc departe de locul unde s-au născut. Imbinarea dintre detaliile vieții de zi cu zi a unei familii, tragedia basarabenilor refugiați in Regat, si mesajele universale pe care romanul le transmite (importanta familiei, toleranta catre alte etnii, rabdarea si intelepciunea necesara pentru supravietuire, imperioasa nevoie de a continua a refugiatului/expatriatului), bogata si aleasa limba romana in care este scris, face din acest roman „unul dintre primele (cele mai bune) 10 romane scrise la noi (in Romania), în ultimii douăzeci de ani” (Stefan Ion Ghilimescu)

Articolul a fost publicat in:

Revista CLIPA