Ileana Costea: Multumesc in primul rand ca m-ati invitat! Este o mare placere pentru mine sa fiu aici cu dumneavoastra, la Melbourne. Orice oras, orice loc are mirosurile lui frumoase, deci eu imi aduc aminte cu placere, referitor la prima melodie, de mirosul frumos al teilor, al salcamilor si al florilor de liliac din Bucuresti, iar Iubesc femeia, evident, sunt femeie si trebuie sa iubesc femeia, dar iubesc femeia in sensul ca sunt o persoana care si-a dorit sa-si faca o profesie barbateasca cum este considerata ingineria si cu toate astea, vreau sa raman femeie. Din motivul asta pot sa spun ca nu sunt foarte mult in "Women Liberation Movment" pentru ca, daca am decis sa fiu cu profesie imi deschid singura usa la masina. Dar cred ca femeia trebuie sa-si pastreze o oarecare feminitate si sensibilitate caracteristica femeii.

BT: De ce am inceput cu aceasta intrebare? Pentru ca am inteles ca ati plecat din Romania de patruzeci de ani.

IC: Am stat un an la Paris si apoi in Los Angeles m-am casatorit cu sotul meu, care din pacate a decedat in anul 2000. Era profesor de medicina la "University of California, Los Angeles (UCLA)" si am locuit toata viata mea, sa spun...,  constienta, acolo.

BT: Da! Sunteti una sau unul dintre castigatorii emigranti, care isi doresc sa ajunga in varful carierei profesionale. Prin invatatura si munca, cu daruire si seriozitate, ati realizat  un portofoliu bogat, reprezentativ si astfel v-ati implinit visul de a ajunge acolo unde ati dorit, sa impartasiti din stiinta si experienta dumneavoastra altor generatii. Este minunat acest lucru!

IC: M-ati prezentat foarte frumos. Va multumesc! si ar trebui sa ma scol in picioare. Daca as fi la televiziune m-as ridica in picioare. Aici, in emisiunea de radio, nu se vede. In orice caz, mi-am dorit foarte tare sa ajung profesor universitar si, interesant este ca, fiind la Paris foarte saraca si neavand absolut nimic, timp de un an de zile, aveam acest vis (in tinerete poti sa ai vise, ba chiar si la o varsta mai matura trebuie sa ai vise), vise care se implinesc sau nu se implinesc, dar le ai cu atata tarie ca uneori se implinesc, si visul meu era sa devin profesor universitar in America.
Mi s-a implinit si cred foarte tare si le spun si studentilor mei; cred ca mi s-a indeplinit din mai multe motive: desteptaciune ca desteptaciune, cultura ca si cultura, dar perseverenta, cinstea si a-ti urmari un scop intr-un mod frumos in care oamenii din jur sa-ti faca loc, si asta este unul din lucrurile grele de facut, in special in strainatate cand nu cunosti pe nimeni si cand incepi de la zero.

BT: Cum de ati ales meseria asta pentru ca  "Automation Enginering" (inginer automatizari), este o meserie pe care noi toti inclinam sa o credem croita barbatilor? Ce v-a atras  la meseria asta?

IC: Pot sa spun ca nu am ales-o, si imi aduc aminte, ca o paralela, ca cel care a descoperit "Scara Richter" a cutremurelor a spus ca a descoperit scara din intamplare. Era intr-un laborator, lucra in domeniul acela si a descoperit-o. In acelasi mod am descoperit eu ingineria. Aveam un master in arhitectura, am plecat din Romania in ’73, fara sa am diploma cu mine si am vrut sa devin profesor universitar. Ca sa devii profesor universitar trebuia sa ai un doctorat si ca sa am un doctorat trebuia sa am cu mine  diploma de master,  care era in Romania. Asa ca am facut un alt master la UCLA, in "Industrial Design", in cadrul studiilor de "Fine Arts" (Belle Arte), deci la baza sunt arhitect, sunt o persoana care si-a dorit sa mearga in domeniul artelor. Cum stiu ca dumneavoastra faceti filme documentare, m-am bucurat. Nu am avut timp sa discutam pe tema aceasta suficient. Dorinta mea din copilarie a fost sa fiu regizor de film si am fost cu Elisabeta Bostan la Humulesti sa vad cum se filmeaza cand aveam 17 - 18 ani. Deci ma intrebi daca visul meu a fost sa fiu inginer? Nu. Visul meu a fost sa fiu regizor de film. Nu mi l-am putut implini si uneori nu iti indeplinesti visul pe care il vrei, dar iti indeplinesti o dorinta pe care se intampla ca viata..., sa te dirijeze in domeniul acela.
In timp ce studiam "Industrial Design" la UCLA, cineva m-a sfatuit sa merg la un PhD in inginerie, in teoria deciziilor si mi-am spus: stii ce? Cu masterele tale in ahitectura si in industrial design, incearca sa aplici teoria deciziilor si rezolvarea de probleme (domeniu de stiinte numit in engleza Problem Solving Theory) la design, si asta am facut. Insemnand ca m-am trezit studenta la programul de PhD fara ca sa mai stiu matematica, atat de necesara parcurgerii acestor studii de inginerie. Deci au fost multe, multe nopti de intrebari: daca sunt intr-un domeniu la care pot sa fac fata, daca ma voi descurca, si multele teancuri de carti de matematica luate de la biblioteca pentru a-mi revizui putina matematica, ce se invata in scoala de arhitectura. Si asa m-am trezit inginer.

BT: Sunteti un exemplu de schimbare, un exemplu de succes al unui om care accepta schimbarea si s-a adaptat. Deci asta ar trebui sa ne faca pe multi dintre noi sa ne gandim, sa nu ramanem blocati in ideea de a fi numai asta sau cealalta.
Puteti sa ne explicati ce inseamna de fapt "automatizare" si cu ce se ocupa ea, ce faceti practic ca sa intelegem si noi cei dinafara domeniului acesta stiintific?

IC: Trebuie sa spun ca acest cuvant "automatizare", termenul automatizare este inteles in diferite feluri, in diverse universitati americane si europene. Unul este automatizare in sensul de teoria controlului si atunci este foarte mult bazat pe matematica. Automatizarea pe care o facem noi in cadrul departamentului meu se refera la tot ceea ce este automatizat in industrie pe baza ordinatoarelor, pe baza computerelor, deci ingineria, sa spunem..., ajutata, controlata de ordinator. Ceea ce inseamna ca una din specialitatile mele si pasiunile mele profesionale in viata a fost grafica asistata de ordinator, a fost "Computer Graphics Design", deci modelarea tridimensionala asistata de ordinator si inteligenta artificiala pentru design si fabricatie. Adaosul de inteligenta, de desteptaciune la programele de computer care sa fie apoi utilizate in domeniul de inginerie. Deci, as spune ca intelesul pe care il dam noi in facultatea mea este de a automatiza procesul de design si de fabricatie cu ajutorul ordinatoarelor.

BT: Incercati sa ne fascinati cu cateva exemple de viitor. La ce am putea sa ne asteptam de la automatizare, aveti preziceri? Ce ni se pregateste?

IC: In primul rand sa luam prezentul. Prezentul este: te poti urca intr-un tren si trenul nu are conducator, n-are sofer. Astazi exista trenuri automate. Am fost intr-un tren la Lille, in Franta, la aeroportul din Dallas, statul Texas, SUA, complet automat, totul functionand pe pilot automat. Deci, este extraordinar ca se poate folosi inteligenta umana transpusa in programe pentru a controla mecanisme, metode de transport in comun. Si automatizarea in acest sens implica o perfectiune mai mare decat este capabil omul, pentru ca omul are in special calitatea creativa, calitatea de a intelege, de a avea discernamant si mult mai putin capacitatea de a repeta lucrurile cu foarte mare precizie, cu foarte mare acuratete. Deci, cand pui avionul pe pilot automat, el stie mult mai bine sa citeasca semnele meteorologice, semnele de altitudine si asa mai departe. Si mai mult decat atata, antrenarea, sa spunem, ucenicia pilotului pentru conditii foarte  nefavorabile si brusc aparute, pentru ca daca esti un pilot care nu ai trecut printr-o experienta similara, e prima data cand o incerci si s-ar putea sa dai gres. In timp ce astazi cu programele de simulator de aviatie, pilotii pot sa treaca prin furtuni extraordinare, prin conditii extraordinar neasteptat de grele, de criza si sa invete din ele pe baza unui program de computer, pe baza unui sistem de ordinator completat de elemente vizuale tridimensionale. De fapt robotica, ramura a automatizarii, a patruns deja in casele oamenilor. Poate ca nici nu ne dam seama, dar toate aparatele de uz casnic si entertainment au un microchip, o memorie. Exista si robotul care face curatenie ferind lucrurile din casa. Din pacate trebuie sa spun ca s-a crezut la inceput ca ordinatoarele vor lua locul oamenilor si asta s-a dovedit ca nu se poate...

BT: Vreau sa fiu avocatul diavolului pentru o clipa: vor ramane oamenii fara serviciu din cauza ordinatoarelor?

IC: Cred ca se schimba modul in care omul este folosit si multa lume spune ca se schimba in rau. Eu pentru ca sunt specialista in acest domeniu spun ca exista si un avantaj important! In loc ca noi, fiintele umane sa facem lucruri care trebuie repetate, iar noi nu suntem buni la a repeta identic acelasi  lucru, era ordinatoarelor ne va face sa facem lucruri noi, mai cu creativitate, deci intr-un fel, cu toate dezavantajele pe care le poate prezenta folosirea ordinatoarelor este faptul ca ne da noua ca om, ca persoana fizica mai mult timp pentru a aborda si rezolva problemele din punct de vedere creativ.

BT: Da! si asta ne duce de fapt la ceea ce am inteles mai devreme de la dumneavoastra ca, schimbarea este foarte importanta si asta ne va stimula sa ne schimbam si sa ne gasim altfel de slujbe, domenii de activitate.

IC: Da! si cred ca e, in special o caracteristica a timpurilor de azi. Si pentru generatiile tinere nici nu mai exista posibilitatea dinainte in care faceai o facultate si ramaneai fixat pe ceea ce ai invatat in facultate. Astazi facultatea te invata doar cum sa inveti. Si trebuie sa continui sa inveti toata viata.

BT: Extraordinar! Aveti o meserie care mi-ar fi placut si mie sa o practic.  
Ati mai ales o melodie: Zaraza! De ce va aduce aminte?

IC: Trebuie sa va spun ca ascult cu mare nostalgie si cu mare bucurie melodiile romanesti si mi-aduc aminte de copilarie, de tinerete, de mama.., nu am avut tata. A murit inainte de a ma naste eu, deci imi retrezesc in suflet tot ce era frumos in copilaria si tineretea mea din tara.

BT: Tatal meu a crescut orfan de amandoi parintii. E greu sa cresti fara tata! De ce a murit tata?

IC: Tata a murit de o infectie la rinichi. Era "sanatos", medic ca profesie, si deci nu se ducea la doctor si brusc a venit asta peste el la 49 de ani. S-a dus in 3 saptamani. Azi nu ar fi murit, caci sunt tot felul de antibiotice. Mama isi mai amintea urletele tatei de la operatia de acasa pe viu... si anesteziantele erau putine. Eu am suferit toata copilaria pentru ca nu am avut un tata. Nu invidiez. N-am invidiat pe nimeni niciodata. Cred ca nu am senzatia asta in mine. Dar ma uitam cu jind la ceilalti copii cu tati. Si ii tot spuneam mamei sa imi aduca un tata. La intrebarea "de unde?", i-am spus, cred ca aveam vreo trei sau cinci  ani, "de la piata". Si m-a plesnit. Era o nevricoasa in tinerete. O buna, o bine crescuta, o femeie culta si foarte altruista ... dar jap-pac, ma plesnea. Iar eu ma razbunam. Intr-o zi, a plecat in papuci la scoala (preda la un liceu cunoscut din Bucuresti, Liceul Sincai, departe de casa ...), in mare graba. Eu am luat pantofii si pas-pas dupa ea pana la tramvai. Am stat pitita pana a venit tramvaiul. Si cand sa se urce... i-am strigat: "Mama!", si i-am aratat pantofii. A pierdut tramvaiul, mi-am incasat palma..., dar m-am razbunat... si uite asa povestioare... din copilarie.

BT: Ducem dorul parintilor nostri. Ne pare rau ca i-am pierdut.  Ce regretati cel mai  mult?

IC: Cel mai rau imi pare pentru tata care isi dorea enorm un copil al lui. Ajutase  noua,  ai fratelui sau, preot la tara, orfani. Tata nu a fost orfan, a avut tata preot - un batran pe care nu-l cunosc decat dintr-un frumos, magic tablou, care era la noi in casa, distins, cu parul si barba alba, cu ochii albastri - jumatate din familia tatalui era colorata asa, cealalta jumatate maslinie cu ochii si parul negru, ca mine, o Ileana Cosanzeana colorata  invers celei din povesti, exceptie de confirmare a regulii. Nu mi-a fost dat sa am nici tata si nici unul din bunici din partea nici unuia dintre parinti. Eu am tasnit pe lume sa-i inlocuiesc pe toti... dusi de mult si care nu m-au asteptat. Toata copilaria m-a fascinat tabloul bunicului dupa tata, preot la Balanesti, Oltenia, langa Slatina. Si mama l-a facut cadou cand a plecat din Romania si a imprastiat totul din casa, unui var de-al meu, fiu al fratelui tatii, fiul preotului de ai carui copii s-a ocupat tata, Justin Paunescu, cel care s-a preocupat cel mai mult de a intelege ideile moderne ale tatalui lui. Deci, cel mai potrivit de a fi in posesia sufletului captat in imagine a bunicului. Mi-as dori sa am acel tablou... Sper ca stranepotii sa simta ca mine pentru imaginea aproape de sfant, dar de sfant pe pamant, a bunicului. Dar ma indoiesc, caci distanta dintre generatii indeparteaza spiritele.
Suntem invaluiti de Tudor Gheorghe cu Sara pe deal.

BT: Musafirul nostru este doamna profesor Ileana Costea, profesor la CSUN, California State University, Northridge. Am vazut aici ca sunteti un luptator, un promotor al culturii romane. Participati si organizati multe actiuni comunitare. Puteti sa ne spuneti cateva cuvinte in legatura cu aceste activitati; expozitii, festivaluri, ce publicati..., reviste...?

IC: Am inceput in 1992, dupa ce mi-am terminat doctoratul si am avut intrucatva mai mult timp in afara profesiei care m-a absorbit o viata ca un aspirator necrutator. Am organizat un Congres ARA, al Academiei Romano-Americane la facultatea mea si cu aceasta ocazie am cunoscut pictori romani care s-au stabilit la Los Angeles, pentru ca am organizat in cadrul acelui eveniment doua expozitii de pictura romaneasca, apoi arhitecti, organizand doua expozitii de grafica si design, o expozitie de carte si fotografie (avand ca pretiosi colaboratori pe profesoara Georgiana Farngoaga Galateanu, care preda romana la UCLA si artistul-fotograf pe atunci californian, si vesnic roman, Emanuel Tanjala), cat si un concert cu o foarte talentata tanara pianista romanca, de 12 ani, Virginia Munteanu, acum avocata la Los Angeles. Deci, astea au fost primele activitati dupa care am tinut conferinte si am facut prezentari pe tot felul de teme romanesti. In 2005 si 2006 am organizat doua expozitii cu fotografii ale scultpurilor lui Constantin Brancusi si Patriciu (Patick) Mateescu, pentru ca sotul meu si cu mine am donat la California State University, Northridge doua sculpturi facute de pictorul ceramist Patriciu Mateescu. Si motivul principal pentru care am tinut ca facultatea mea sa aiba sculpturile acestea  este ca mi-am dorit sa fie o prezenta romaneasca pe campusul universitar unde predau eu. Cu bucurie spun astazi ca una dintre sculpturi intitulata "Cinci maini", maini ceresti, cum le numeste sculptorul reprezentand intr-adevar cinci maini inalte de zece picioare inspirate din traditia bizantina  sunt puse pe fatada Colegiului de Arta de la universitatea la care predau din 1979.
Am fost vicepresedinta uneia dintre cele doua societati romanesti din Los Angeles; "Viitorul Roman Society". Am adus o artista din Romania. Nu foarte cunoscuta pe atunci, dar extrem de talentata care e specialista in recitari de poezii: Blaga, Bacovia si mai recent Eminescu, Lidia Lazu. Si am organizat patru recitaluri pe tema Blaga, in California, la trei biserici romanesti (din Hollywood, Hayward – Casa Romana, si Palm Springs) si la un "Rotary Club" (din Newbury Park din zona Los Angelesului). Artista a fascinat publicul cu trilurile ei, pentru ca are un mod foarte special de a dansa si a canta intre poezii. Am adus un scriitor roman despre care cei din Europa stiu foarte mult: Bujor Nedelcovici, care a scris romanul "Al doilea Mesager", o carte destul de importanta pentru literatura romana, demascatoare a totalitarismului Ceausist cand acesta era inca in plina forta, in tara. Am organizat pentru dansul cateva vizite la diverse universitati si diverse alte organizatii din California, ca de exemplu Asociatia Aliance Francaise, din Riverside, unde pe atunci era Presedinta romanca, Elena? Iar mai recent am incercat sa scriu cat mai multe articole in ziarele din California: ziarul "Meridianul Romanesc", revista "Clipa", si un ziar romanesc din Colorado, "Gandacul de Colorado". Am publicat doua articole in "Romania Libera" : unul despre recitalurile Blaga in California, in 2008, celalalt un interviu luat la Paris, in 2010 scriitorului Bujor Nedelcovici. Subiectul meu principal este: Prezente romanesti surpriza in strainatate.

BT: Timpul fuge, e automat! Ne pare bine sa va avem ca oaspete aici la radio 3zzz Melbourne, Australia si va rugam, doamna Costea,  sa reveniti cat mai curand.

IC: Vreau sa inchei aceasta intalnire prin a spune ca dorinta mea este ca toti acei care sunt aici in Australia sa se gandeasca ca la randul meu sunt undeva departe, in Los Angeles si ca noi, cu totii trebuie sa tinem in minte si in suflet cu dor Romania cu tot ce are frumos, cultural si artistic, oamenii cu nobletea lor  sufleteasca.
Si acum o mica marturisire de dupa fapt si dupa cortina ... La Melbourne eu fiind departe de colectia mea draga de muzica romaneasca din Los Angeles, melodiile pe care vi le-am spus pentru emisiune le-am ales sfatuindu-ma la telefon cu niste rude ce-mi sunt si buni prieteni, Silvia (fosta Paunescu – nici o legatura cu Adrian ..., nepoata de var dupa tata) si Mihai Bogdan sotul ei, si pasionati de muzica romaneasca si filme si cu care ma simt mereu pe aceeasi lungime de unda de trairi si simtiri si care-mi stiu gusturile.

BT: In momentele acestea grele prin care trece Australia, cand apele ne-au inundat, viforul ne-a smuls casele si trecem prin clipe grele ne-am bucurat sa o vedem pe doamna Hillary Clinton oferindu-ne ajutor, fiind mandra sa ne numeasca cei mai buni prieteni ai Americii. Cum vorbeste americanul de rand despre noi?

IC: Nu am auzit pe nimeni vorbind de rau. Trebuie sa spun cu regret ca, in general, in America pe care o stiu eu, nu se vorbeste prea mult nici de Europa, nici despre Australia, insa sunt sigura ca doamna Clinton doreste intr-adevar sa va ajute si am fost extraordinar de impresionata de drama pe care am vazut-o la televizor cu inundatiile din diferitele localitati si regiuni din teritoriul Queensland si din orasul Brisbane. Sper ca ajutorul va fi binevenit si mai doresc ca toata aceasta nenorocire locala sa fie oprita intr-un fel si sa nu aiba efecte puternice asupra intregii economii australiene, asupra australienilor si asupra romanilor care traiesc aici pentru ca va doresc din tot sufletul o viata frumoasa, cu bucurii, cu ploaie ca sa fie vegetatie si mancare, dar fara inundatii.

BT: Doamna Profesor Doctor Ileana Costea va multumim din toata inima si va dorim sa ne faceti mandri pe mai departe!
Pe durata emisiunii, Doamna Profesor a mai ales trei melodii: Cantec de padure - Ion Zubascu, Ciuleandra - Maria Tanase si Mugur de fluier – Phoenix si da, de ce sa nu marturisesc, a avut tot timpul lacrimi in coltul ochilor, de emotie si dor.
Va multumesc!

In dorinta de a promova cultura romaneasca, dna Costea a facut in ultimii ani si recenzii si prezentari in public unor carti romanesti pe care le apreciaza. In cadrul emisiunii la 3zzz a prezentat trei carti: Muntele Iubirii de Livia Grama, Astazi Incepe de Maine, de Sorin Issvoran si Veneticii, de Ion Lazu.

Articolul a aparut in:

• CLIPA.com

• Editia: 975 - 19 Februarie, 2011 - Anul XXI » Din Comunitate

• Meridianul Romanesc (ei nu tin arhiva): An XXXVIII vol. 15 19 februarie 2011, pp. 14-15

• Gandacul de Colorado: http://www.gandaculdecolorado.com/interviu/8-interviu/1846-interviu-cu-prof-dr-ileana-costea- Miercuri 16 Februarie

• Cu voce la RRI Marti 12 Februare 3:00 AM (reluare)

• Observatorul si Reteaua Literara

 Articolul a fost publicat cu acceptul doamnei prof. dr. Ileana Costea