elegie pe linia de centură we all dance there, we all dance there
încă o toamnă intoxicată cu monoxid de carbon în afara oricărui pericol doar timpul rămâne punctul forte din chirurgia plastică happy meal peste costurile iernii care vine
o să zidesc scâncetul frigului când ne vor fi fost uitate umbrele
cel mai greu examen în medicina de urgență este îmblânzirea scorpiei după incendii explozii atentate literele albe refugiate la groapa de gunoi ecologică și pruncuciderea
plânse de nori prin cetate moartea ne leagănă funii de ploi
ce se întâmplă după necropsia zilelor când vom găsi un nou scenariu liric într-o altă structură patologică fără pretenții
ne vom vinde toamna liturghia de piatră uitată harpă din carnea flămândă cocori
propun declarația morală desprinderea celor plecați în pribegie după alte cuvinte cât vom contesta traficul incert despre viețile noastre macerate
solfegii de aer respiră crizanteme sub aripa întoarsă din iarba arsă în zori
eparhia sufletului rămâne formală în actualul sistem infailibil dinte pentru dinte o nouă catedrală de sânge pe tabloid
vindecă-mă noapte între ape tulburi la miazăzi femeie jumătatea bărbat spre miazănoapte
noua generație de expați au domiciliul forțat stații moderne de tratare și epurare pentru nostalgii înarmate
psalmii din uterul lunii pe la chindie mersul peste ape și peste vers și versul din mers ți-l vor recunoaște
mit și realitate un veac plin de glife cu pretenții din coasta lui adam misandrii de buzunar sans voix sans visage