e desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tample și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă, în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primavara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și-atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.
foto: ruude peters