Bogdan Ater nu este un fotograf explicit. Nu este, de asemenea, nici măcar un pictor clar. Este un artist cu daruri spirituale diverse, pe care le aplică tăcut, în artă. Modul în care expresia umbrelor sale fotografice lovește retina este impactant. Nu lasă loc indiferenței. Inevitabil, privindu-i operele, te intrebi ce vrea să exprime, ce simte Ater atunci când întruchipează o idee. Misterul, confuzia și interogația sunt primele sentimente ce îl încearcă pe admirator, dar mai apăsat și aproape irepresibil, este gândul intuiției, al înțelegerii bănuite, din interior spre exterior. In suflet, lucrurile se înțeleg prin credință. In suflet, operele lui Ater prind un contur vag și un înțeles presupus. Este cuprinderea tristeții, este despărțirea suflării de viață, într-o lume în care suntem, totuși, orfani. Singuri, dar împreună, mulțimi de oameni ce năzuiesc o eternitate inaccesibilă.

Fotografia lui Bogdan Ater surprinde luminile și umbrele existenței într-o permanentă stare de promiscuitate: adevărul nu este niciodată clar. Suntem umbre și exultăm de jovialitate infantilă, aproape simultan.